Dezastru pentru Toyota: cel mai nou scandal în care a fost implicată compania

de: Andrei Tilimpea
30 08. 2021

Anunțate cu mult interes în octombrie 2019, e-Palettes sau vehiculele electrice autonome au fost retrase de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

La 4 zile de la debutul Jocurilor Paralimpice din Japonia, Toyota a anunțat că își va retrage flota de vehiculele e-Palette din eveniment în urma unei coliziuni pe care una dintre ele a avut-o cu un pieton. Producătorul auto a luat decizia vineri, potrivit Reuters, la o zi după ce una dintre mașinile sale a lovit un atlet cu deficiențe de vedere care se plimba în apropiere.

Potrivit unei declarații video a CEO-ului Toyota, Akio Toyoda, acordată celor de la Reuters, acesta și-a cerut public scuze pentru incident și a adăugat că a încercat să se întâlnească cu sportivul dar nu a putut să o facă.

Acesta a mai adăugat ca răspuns la întrebări legate de incident că„un vehicul este mai puternic decât o persoană, așa că, evident, eram îngrijorat de starea sa”.

Ce sunt e-Palettes

Toyota și-a anunțat pentru prima dată planurile de implementare a e-Paletts la Jocurile Olimpice și Paralimpice în octombrie 2019, înainte ca pandemia de coronavirus să-i oblige pe organizatorii olimpiadelor să amâne jocurile din 2020 cu un an. Planul era să utilizeze o flotă de 20 de vehicule, fiecare dintre acestea putând circula cu o viteză de până la 20 km/oră într-un segment desemnat. Mai mult, planul prevedea și un „operator de securitate” la bord, în cazul în care ceva nu mergea bine.

Compania atunci că vehiculele au fost adaptate pentru Jocurile Paralimpice, cu câte o rampă electrică pentru fiecare vehicul. Cabina fiind modificată pentru a face loc pentru până la patru scaune cu rotile. În plus, Toyota a ajustat și elementele interioare ale e-Palette pentru a găzdui pasagerii care suferă de daltonism.

Din fericire, sportivul nu a fost grav rănit, iar după ce a primit îngrijiri medicale, se pare că s-a întors la locul lor de cazare.